Întinde o mână de ajutor celor mai puțin norocoși !
Întinde o mână de ajutor celor mai puțin norocoși !
Copiii sunt viitorul nostru, astfel că bunăstarea lor este primordială
Aducem un zâmbet pe fața unui copil sau a unui adult care se confruntă cu probleme grele în viața de zi cu zi
Oferă sprijin și resurse persoanelor vulnerabile, care se regăsesc în situații de dificultate
Fundația Tuna și-a început activitatea în 1995. Încă de la înființare, misiunea fundației a fost consolidarea prieteniei româno-turce, iar toate activitățiile și proiectele pe care le-am organizat au avut la bază acest dicton: ”Prietenul la nevoie se cunoaște”.
Misiunea noastră este slujirea omenirii. Cum? Identificarea de soluții urgente și permanente prin activarea valorilor de întrajutorare ale societății pentru a-i sprijini pe cei aflați în nevoie, indiferent de religie, limbă, rasă sau sex, având grijă ca în același timp să le protejăm și demnitatea.
Să fim o organizație nonguvernamentală care să răspundă nevoilor întregii umanități prin promovarea de soluții durabile pentru unitate, cooperare, solidaritate și satisfacerea nevoilor de bază pentru dezvoltarea societății și îmbunătățirea continuă a calității serviciilor pe care le oferim.
Să fim un ambasador al binevoinței între nevoiași și donatori pentru pacea, justiția și unitatea globală.
Să oferim asistență și sprijinul logistic - prin proiecte, organizare, structură - necesar pentru realizarea acestor soluții și îmbunătățiri și să construim un model durabil de colaborare.
Încă de la înființare, unul din scopurile asumate ale Fundației Tuna, a fost și consolidarea prieteniei româno - turce, iar toate activitățile și proiectele pe care le-am organizat au avut la bază acest dicton: ”Prietenul la nevoie se cunoaște”.
Tradiția binelui merge mai departe: Campania „Un Paște mai bun„ va aduce și anul acesta bucurie pentru 10 000 de familii din România
Fie că vorbim de viituri, sau alunecări de teren, sau orice alt tip de năpastă, împreună putem trece mai ușor peste aceste obstacole.
Crăciunul este sărbătoarea prin care copiii mici și mari se bucură de cadouri.
În ultimul timp Grecia a devenit refugiul multor persoane din Orientul Apropiat. Nevoile refugiaților sunt multiple.
Fie că este vorba de calamități naturale precum viituri, alunecări de teren sau cutremure, sau de provocări sociale precum îngrijirea copiilor, persoane instituționalizate sau cei cu nevoi speciale
Ramadan: Acțiunile sociale au reprezentat și continuă să reprezinte un punct important pe lista priorităților noastre.
Fundația Tuna, în parteneriat cu Fundația Lumina și Asociația pentru Dialog și Valori Universale, anunță lansarea celei de-a 6-a ediții a campaniei umanitare "Un Paște Mai Bun". Ne propunem să aducem lumină și bucurie în viețile a peste 10 000 de familii nevoiașe din România în timpul sărbătorilor pascale.
Ne bucurăm de popularitatea Festivalului Turcesc, am reușit an de an să organizăm acest eveniment pornind de la o idee simplă: în cultura turcă strada, piața, spațiul public este foarte important, iar într-un fel sau altul ieșirea din casă, din intimitate asigură supraviețuirea, viitoarele colaborări, facilitează crearea unor prietenii, în piețe, bazar-uri, pe stradă oamenii vând, cumpără, mănâncă, comunică, încheie afaceri, se cunosc.
Sunt 2 solutii prin care ne poti ajuta. Prima ar fi sa faci o donatie cat de mica nu ar fi la orice campanie a noastra. Iar a doua solutie ar fi sa devii voluntar.
Sărbătoarea sacrificiului ”KURBAN BAYRAMI”, comemorează gestul profetului Ibrahim de […]
Sărbătoarea sacrificiului ”KURBAN BAYRAMI”, comemorează gestul profetului Ibrahim de […]
Şoseaua Colentina 64b, Sector 2, Bucureşti, 021187