
Campania ”Un Paște Mai Bun-2021”, organizată de Fundația Tuna în colaborare cu Fundația Lumina, își propune să ajute peste 10.000 de familii din România să se bucure de un Paște mai bun.
Scopul proiectului
Scopul proiectului este de a ajuta 10.000 de familii din România să se bucure de sărbătorile pascale, oferindu-le alimente de bază și dulciuri pentru copii, în valoare de 75 de lei pentru fiecare familie. Precizăm că această valoare este una estimativă, vom distribui pachete în funcție de valoarea donațiilor primite, însă ne dorim să depășim acest target.
Rezultatul proiectului
La finalul proiectului ”Un Paște mai bun” organizat în 2019, Fundația TUNA a reușit să ajute 6921 de familii defavorizate din 34 de localități, iar în 2020, din cauza situației pandemice, numărul de familii ajutate, a fost de 2941 din 15 localități din România.
Cui donez?
Beneficiarii acestui proiect sunt membrii celor 10.000 de familii pe care ne propunem să îi ajutăm, prin asigurarea unui pachet cu alimente în valoare de 75 de lei.
De ce să donez?
Când donăm, când ajutăm, cu toții ne simțim mai buni, deoarece prin gestul nostru, oricât de mic ar fi, știm că aducem un zâmbet pe fața unui copil sau a unui adult care se confruntă cu probleme grele în viața de zi cu zi. De asemenea, prin astfel de acțiuni putem să-i învățăm pe copii că e important să ajute, să se implice și să-i susțină pe cei mai puțin norocoși.
Cum donez?
- 1. Direct în contul Fundației Tuna. IBAN: RO17 RNCB 0082 0320 2983 0001 cu mențiunea DONAȚIE PENTRU UN PAȘTE MAI BUN
- 2. Fundația TUNA - https://tuna.ro/donate.html
- 3. Pe platforma Bursa Binelui
- 4. În toate școlile partenere în cutia de donație de la recepție.
- 5. Sau cu cardul
75 LEI
(15 €)
100 LEI
(20 €)
200 LEI
(40 €)
Vreau să donez altă sumă | Donate another amount:
Am citit, am inteles si sunt de acord cu Termeni si Conditii
Unde vor fi distribuite pachetele?
Am stabilit să distribuim pachetele în felul următor: în București și Ilfov- 7000 pachete, iar în orașele Giurgiu, Constanța, Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Ploiești vom distribui câte 500 de pachete. Am ales aceste locații deoarece în aceste orașe există școli sub egida Lumina, iar colectarea fondurilor, împachetarea cutiilor și distribuirea lor este astfel înlesnită. De asemenea, invităm elevii, angajații școlilor, profesorii și părinții să ne dea o mână de ajutor la împachetarea pachetelor. Distribuția este progresivă, va începe de pe data de 23 martie până pe 19 aprilie. În tot acest timp, cei care doresc pot dona, iar noi ne vom ocupa de restul.
Pentru promovarea campaniei ”Un Paște mai bun-2021” solicităm respectuos sprijinul prietenilor, persoanelor publice, și al tuturor celor care cred în valoarea gesturilor mici venite din suflet.
Fundația Tuna: http://tuna.ro/
Fundația Lumina: http://www.fundația.lumina.org/
Facebook https://www.facebook.com/FundatiaTuna/
BCR-Bursa Binelui: https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Campania-un-Paste-mai-bun